Astazi eram in metrou ,indreptandu-ma spre munca. Stateam linistit pe scaun ascultand muzica aproape adormit, cascand plictisit/obosit. Cand se pregatea metroul sa intre intr-una din statii, ma trezesc dintr-o frâna brusca si un tipat de femeie. Ma uit in stanga, oameni pe peron tinandu-se de gura sau cu mainile in cap cu o privire pe care se citea ingrozeala. Pe peronul din dreapta, la fel. Eram in primul vagon, asa ca l-am vazut foarte bine pe vatman cand a iesit tremurand spunand cu o voce aproape de neinteles ca ne roaga sa coboram in liniste.

Ce s-a intamplat de fapt. Este vorba de un “curent” foarte raspandit in Bruxelles, oameni care suparati pe viata se hotarasc sa se sinucida, nu oricum, ci aruncandu-se in fata metroului. De tot cacatul ( a se scuza expresia “de tot”).  Pai bãi nene/tanti, ai hotarat sa te sinucizi, asta e, problema ta, dar aruncandu-te in fata metroului, mai distrugi viata unor oameni martori la actul tau. Vatmanul nu mai era om, nu stia ce sa mai faca, tremura tot si mai avea putin si plangea. Nu avea mai mult de 25 de ani. Sigur il va bantui imaginea multe zile si nopti de acum inainte, cate luni nu va dormi acel om?

Sincer, am ramas si eu putin socat de aceasta faza, desi nu am vazut nimic.

Nu e mai bine sa faca si in Bruxelles ca in Londra, cu acele paravane pe peron? Oameni tampiti sunt destui si ar trebui impiedicati sa faca gesturi de genul… Asta e, fiecare cu problemele lui…

Mi-am gasit o activitate noua, sa ma gandesc.

Stateam azi si ma gandeam la viata pe plan general, mai exact la planurile ce ni le facem intotdeauna (ex : sa mergem la piata, sa mergem in vacanta, sa ne casatorim si sa avem 5-10 copii, etc etc). Dar ce se intampla cand nu avem astfel de planuri, probabil stiti starea aia de doi lei cand te gandesti : “si pana la urma, ce rezolv facand asta?” sau cand nu vezi rostul actiunilor tale.

Poate sa fie si un lucru bun, aceasta stare ieftina in care nimic nu te poate atinge.

Si mai e misto ca de cand am inceput munca, nu mai am timp de nimic, si e o placere deosebita sa ai tot timpul ocupat si nu ai timp de tine.

Oare totul incepe sa devina roz, sau gri? That is the question

“Goodbye blue sky” e titlul piesei ce rasuna acum in camera mea.E o melodie frumoasa,superba chiar.Incerc sa fiu atent la versuri, dar nu reusesc, gandul fuge, si fuge, si fuge, fuuge departe si eu il pierd.De obicei cand gandul iti fuge, fuge la ceva si intorcandu-se, aduce imagini,senzatii sau alte simturi.Nu e si cazul meu, la mine a fugit, si s-a intors gol… De ce?Fuge pentru ca nu poate ramane locului, dar nici nu aduce nimic inapoi si ma intristez in starea mea ieftina si penibila cand nici gandul nu mai este de partea mea…

Ma duc incet, cu pasi târâti spre balcon, unde ma asteapta un pachet de tigari, si o bricheta batuta de soare…. (revin)

Am revenit.

Afara e soare, care face rau unei persoane iesite dintr-o camera intunecata.Tigara a avut efectul dorit, creierul imi multumeste pentru portia de nicotina. Fumul inca imi cutreiera corpul iar eu ma intind usor in pat…